Scurtă plimbare prin Cheile Borzești
Planurile mele erau cu totul altele. Îmi doream să ajung puțin mai departe, am căutat toată săptămâna informații despre lacul Colibița, despre care auzisem doar de bine. Planurile noastre s-au dovedit din nou inutile și defectuoase, au fost până în final deturnate și am ajuns aici. La Cheile Borzești, câțiva kilometri distanță de Mihai Viteazu, înspre Apuseni.
Vara trecută vedeam nenumărate mașini parcate în apropiere, dar n-am oprit niciodată. Cred că mai vizitasem locul demult, de fapt, nu cred, sunt sigură. Memoria însă joacă feste, iar acum n-aș putea spune cu precizie nici când, nici de când n-am mai trecut pe acolo. Cabana Buru rămâne pe stânga, iar panourile care indică traseele sunt chiar la intrare.
Pădurea este minunată în această perioadă, verde crud și covoare de plante care îmbracă pământul umed. Am avut noroc, locul era aproape pustiu și ne-am încrucișat doar cu câțiva plimbăreți, doritori de aer curat. Plimbarea a fost relativ scurtă, dar extrem de bine venită. Eu chiar îmi doream să rămân acolo, pe covorul moale și umed al pădurii. Asta chiar dacă am căzut de câteva ori, în încercarea nereușită de a atinge culmi cu vederi mai largi spre valea ce despică defileul. Noroiul s-a uscat pe materialul blugilor pe care îi îmbrăcasem cu această ocazie, o ținută potrivită pentru o plimbare la pădure, iar pantofii s-au umplut de noroi. Ceea ce nu m-a deranjat.
Locul este ca din poveste, sutele de păsări care ne-au însoțit în plimbare aproape că ne-au asurzit. Ne-am întâlnit cu o salamandră care se odihnea pe o piatră, la soare.
Poza nu este edificatoare; speriată de pașii noștri, s-a grăbit să se ascundă printre frunzele uscate din apa cristalină. Alte fotografii nu am, dar locul merită să-l vedeți pe viu.
Nici o imagine surprinsă de mine n-ar putea spune povestea unei păduri.
Nimic mai frumos ca padurea primavara !