Gloria

În 2020 am trăit „Gloria”.

Ciclonul extratropical a pornit din Atlanticul de Nord cu numele de Jacob și a ajuns în Spania ca o doamnă extrem de furioasă, botezată de spanioli Gloria. Cea mai violentă furtună care a lovit Spania din 1982 încoace, pe care am savurat-o în tăcere din locuința mea de atunci, #homebythesea, situată chiar pe malul Mediteranei. A lovit coasta spaniolă prin 15 ianuarie și a durat până pe 21. Zilele anterioare furtunii au fost ploioase, cu rafale de vânt care speriau trecătorii și întorceau umbrelele cu spițele-n sus. În total, perioada de ploi abundente a durat mult mai mult, dar Gloria rămâne în anale ca fiind prezentă, activă și extrem de periculoasă între 19-21 ianuarie 2020.

Pe timp de furtună, câinele și marea.

Furtunile care s-au abătut pe la noi, mi-au amintit de  cele cinci zile lungi, interminabile, petrecute în compania unor valuri uriașe și a rafalelor de vânt care amenințau să smulgă din rădăcini palmierii de pe faleză. Cel mai impresionant a fost zgomotul. Și cel mai înfricoșător. Marea urla la noi, muritorii, se răstea spre țărm cu valuri de 8 metri înălțime și scuipa la mal spumă cenușie.

În timpul furtunii, n-aș putea preciza care dintre zile. Cele cinci zile cu Gloria au părut interminabile, le-a diferențiat doar nivelul mării și pe alocuri, intensitatea rafalelor de vânt.

Timp de cinci zile mi-am spus în gând de nenumărate ori „Nu poate fi mai rău de atât”, dar fiecare afirmație îmi era combătută de evoluția furioasei doamne. Primele zile s-au dovedit a fi de fapt cele mai calme, furtuna a devenit tot mai puternică, pe măsură ce marea creștea și înghițea plaja, metru cu metru. Exact ca în preajma unei doamne furioase, aerul era tensionat, iar trecătorii speriați și înfrigurați.

Acum, de la o distanță confortabilă, consider c-am trăit o experiență extraordinară. O lecție pe care, într-un fel, n-o regret. Că suntem mici și insignifianți în fața naturii știam deja. Dar Gloria mi-a adus aminte că întotdeauna se poate mai rău. La furtuna pe care am trăit-o în plin câmp în Germania și despre care am scris în cartea „Sârme și portocali”, capitolul „Triste clasamente”, am crezut contrariul.

Mi-am spus atunci și multă vreme după „Mai rău nu se poate”. Apoi a venit Gloria!

Din nefericire, parcul și plaja au rămas distruse în urma furtunii.

O faleză tristă.

Plaja a rămas acoperită de mizerii, bușteni, copaci smulși din rădăcină, plastic, gunoaie…

Locul meu de plimbare a fost impracticabil în următoarele săptămâni și a durat o vreme până când mi-am putut relua lungile „caminadas”, vecine cu marea. O parte a parcului n-am mai ajuns să-l văd niciodată așa cum mi-l amintesc înainte de Gloria.

Un pasaj subteran, a doua zi, după furtună.

În plus, mirosul era insuportabil, un iz de canal, care a persistat multe zile în zona plajei.

Am plecat înainte ca totul să fie reparat și repus în funcțiune, dar mobilizarea a fost extraordinară. Plaja a fost în totalitate curățată în decurs de câteva săptămâni, iar în parc și pe faleză se lucra din greu la reconstrucție.

Sunt convinsă că până la redeschiderea sezonului oficial de vară, totul a fost reparat. Dar eu n-am mai fost acolo!

În final, la începutul lui martie, plaja arăta așa. Sunt ultimele poze de pe malul Mediteranei, făcute în 5 martie 2020. În acea zi am luat avionul spre casă!

Marea s-a despărțit frumos de mine, survolată fiind de windsurf-uri multicolore.

La o lună și jumătate după Gloria. E ultima poză făcută din balconul #homebythesea.

Bonus vă ofer și răsăritul zilei de 4 martie 2020! Să vă fie de bine!

4 decembrie 2020. Penultimul răsărit în #homebythesea.

Toate fotografiile sunt din arhiva personală.