Cred că foarte multă vreme nu am știut exact care este numele ei. Pentru mine era Babi, bunica din partea maternă. Astăzi, mai mult decât oricând, prefer să-mi îndrept gândurile spre trecut și să-mi amintesc zilele de vară fierbinți, petrecute sub ochii ei.
În 3 martie era ziua bunicii mele, căreia îi plăceau zambilele. Aș dori să-mi amintesc și despre alte plăceri vinovate ale ei, dar singurele care-mi vin în amintire sunt plăcerile ei de a face bucurii celor dragi. Babi, Generalul din familia noastră, cea pentru care noi toți eram o lume. Probabil singura ei lume. Cred că, de ziua ei, am să fac o prăjitură cu gândul la ea. Sunt convinsă că o prăjitură reușită, ieșită din mâinile mele ar fi lucrul care ar bucura-o cel mai mult. Pentru ea, cuvintele mari erau lipsite de importanță. Mult mai puțin importante decât o bucată savuroasă și parfumată de prăjitură cu caise, care putea provoca instantaneu fericirea.
Nu am zambile, ofer în schimb un fir de ghiocel încăpățânat să reziste și un gând pios pentru bunica mea, Generalul amintirilor mele!
Draga noastra draga !