Aproape un an de blog. Acesta este unul dintre articolele mele favorite, în care personajele primesc chip, trup și accesorii. Toate, sub bagheta magică a Dariei.
Vă las aici link-ul spre paginile ei de artist. Intrați, cu siguranță veți descoperi ceva care să vă intereseze.
La început a fost povestea, apoi blogul. Spre deosebire de poveste, blogul n-a ieșit așa cum l-am dorit de la început. Personajele trebuiau să prindă viață, să aibă chipuri, trupuri, haine și accesorii, creionate de Daria, așa cum a făcut cu Zita.
Magnetica Zita și câteva dintre ținutele pe care și le-a creat, cu ajutorul Dariei
Pentru asta avea nevoie de o descriere, și ceea ce veți citi mai jos este (aproape) exact ceea ce i-am trimis, atunci când am căzut de acord asupra colaborării. Acordul a căzut după doar câteva săptămâni, dar descrierea a rămas. M-am gândit să v-o dau spre lectură, din două motive foarte simple. Pe de-o parte, mai trag de timp până încarc cartea completă. Pe de alta, o fac pentru unii dintre voi: cei care nu au citit și n-o vor face niciodată, dar citind descrierea asta succintă, se vor putea lăuda că știu cine sunt Francesca, Ines și Zita. Ba chiar vor putea spune câteva cuvinte despre ele, despre felul lor de-a fi, despre viața lor, pentru că, nu-i așa, e extrem de simplu să-ți dai cu părerea despre cineva, doar după câteva cuvinte pescuite din zbor.
Francesca
Are peste douăzeci de ani când începe povestea, dar nu mult peste. E născută undeva în Maramureș, mama e văduvă, alcoolică și cu frecvente episoade de demență. Tatăl moare când ea are vreo cinci ani, prăbușit în comă alcoolică într-o margine de sat. Are patru frați mai mari, care joacă rolul de părinți. A crescut pe stradă, prin curte, cu găinile și copiii din vecini.
Abandonează școala la 16 ani și se angajează la barul din comuna învecinată.
Nu are educație, dar este o tipă onestă, harnică, optimistă, cu o lumină interioară aparte, care o face inteligentă și specială. Deși ar fi putut, ar fi avut suficiente motive, nu rămâne cu traume în urma copilăriei amărâte. În asta constă lumina ei. Nu visează prea sus în viață, nici nu știe cum e sus, n-are de unde; își dorește chestii simple, o familie, copii, o casă frumoasă. Banale, ar spune unii. Singurele care contează, ar spune alții.
Ca aspect e Amy Adams tânără, poate nu atât de roşcată ca ea, cu ochi albaștri-verzui şi mici punctişoare maronii pe iris, păr lung, vălurat, des, mătăsos. Mică de statură, dar atletică, fit, cu sâni măricei, piele albă, punctată ici-colo cu pistrui. Se îmbracă de la magazinele chinezeşti şi târgurile de duminică: blugi cu paiete, pulovere cursi, treninguri, pantaloni scurţi, mulţi pantaloni scurţi. Haine ieftine, de bazar, singurele pe care şi le permite o vreme îndelungată. Apoi, după ce-şi permite altele, nu mai contează pentru ea. De regulă îşi poartă părul strâns în coadă de cal. E practic. Galbonţuri puţine, ieftine, infantile. Se machiază ocazional şi n-o face prea bine; îi plac culorile pastel.
Când mi-o imaginez, văd soare şi o lumină caldă, de vară. E o tipă foarte faină, foarte simpatică, veşnic zâmbitoare, naivă şi infantilă, bună prin definiţie, care iubeşte viaţa şi pe toată lumea. În general, fiecare bărbat ar duce-o acasă, s-o ţină pentru el.
Francesca e vara din iunie, când încă nu începe soarele să ardă prea tare şi să te sufoce.
Francesca, desenată de Daria – daria.rusu.art
Ines
E spanioloaică, după tată şi franţuzoaică, după mamă. E o combinaţie între Nicole Kidman şi Anya Taylor Joy. O blondă înaltă, filiformă, cu schelet lung, fragil. Piele palidă, imaculată, aproape transparentă. Pare foarte fragilă, nesigură pe ea, zâmbeşte puţin şi ţine capul înclinat, aşa cum face Nicole Kidman uneori. Are ochi negri, mari, o privire hipnotică, profundă şi oarecum psihotică.
Câteva probleme de comportament (deloc grave, aș spune eu); a fost un copil asocial, cu un oarecare grad de autism, singuratic şi puţin sălbatic. Trecutul i se citeşte în privire, în mişcările lente şi oarecum studiate, în comportament. Păr blond, fin, de lungime medie. Oarecum, privirea şi mişcările sunt singurele care dezvăluie psihicul ei puţin „dark”, care contrastează total cu fizicul luminos. Poartă haine scumpe, de marcă, în general culori deschise, mult alb, bej, tonuri de maro şi verde mult. Vaporoase, transparente. Îi plac eşarfele, rochiile, sandalele şi balerinii fără tocuri. În episoadele povestite are doar câteva bijuterii, iar acelea sunt din aur sau argint. Mici şi rafinate. E o tipă de pata negra cum ar zice spaniolii, educată, cultă, rafinată şi care trăieşte cumva în lumea ei. Se relaţionează greu cu oamenii, vorbeşte puţin, şi râde şi mai puţin. Asta printre străini. Dacă ajungi s-o cunoşti, ceea ce e foarte dificil, e o tipă foarte faină, dar extrem de sensibilă, care nu ştie interacţiona. Îi place să citească, să scrie, studiază lingvistica, adoră câinii, vorbeşte în gând cu bunicii ei morţi, trăieşte într-o lume a fantasmelor. Moşteneşte mult din caracterul bunicii Nona.
Ines, desenată de Daria – daria.rusu.art
dicționar de buzunar #findelmundo
* de pata negra – de familie bună, cu sânge albastru, am spune noi
Zita
E gitana andaluza. Violată de un unchi, fuge de acasă şi ajunge prin adăposturi pentru femeile agresate. După ce dă câteva lecţii în adăposturi, îşi face o şcoală de dans şi dă lovitura.
Zita, în viziunea fiicei mele Daria.
E genul de persoană pe lângă care nu poţi trece fără să întorci capul şi să caşti gura. Şi bărbaţii, şi femeile, deopotrivă. De fapt, Zita chiar e bisexuală, libertină, practică sexul ocazional şi nu-şi doreşte un partener stabil. Are trei copii, fiecare cu alt tată; niciunul nu este recunoscut legal de aceştia, pentru că Zita nu şi-a dorit asta. Se foloseşte în schimb de fiecare dintre ei şi se răzbună astfel pe trecut. Are principiile ei de viaţă, nu-i place să depindă de nimeni, nici ea, nici copiii ei. Nu-i pasă de bani, dar face mulţi, pentru că şcoala de dans merge perfect, iar în plus, fabrică bijuterii care se vând ca pâinea caldă. E greu de descris o femeie ca ea, e un magnet uman, sex-appeal la cote uriaşe, personalitate debordantă. Fizic, seamănă cu Rosario Dawson, fără machiaj. Nu atât de frumoasă, cu sprâncene mai groase şi expresie mai dură a feţei. Slabă, tipul cu oase mari, groase, acoperite de o musculatură fină şi o piele măsliniu închis, aproape mulatră. Sâni mici, cu sfârcuri mari, violet închis, care se văd din toate bluzele. Bineînţeles, n-are sutiene prin dulapuri! Picioare lungi, musculatură de atlet, glezne fine, genunchi osoşi. Păr foarte lung şi foarte des, negru, gros, ondulat, dar nu creţ mărunt. Lânos şi veşnic încâlcit. Se îmbracă etno, hippie, boho; fuste lungi, largi, imprimeuri colorate, multă culoare, straturi de ţesături, eşarfe, pantaloni şalvari, lână. Poartă multe bijuterii, brăţări zgomotoase, coliere mari, cercei supradimensionaţi, inele pe fiecare deget. Are tatuaje, se machiază şi poartă aproape mereu ruj roşu intens. Face zgomot la fiecare pas, e ca o şerpoaică cu clopoţei. Deşteaptă, autodidactă, are multă intuiţie, multă putere asupra oamenilor şi o ştie. Se foloseşte de ea fără remuşcări.
Când mă gândesc la Zita, văd culoarea roşie.
Kosta
E bulgar, vine din Bulgaria profundă. N-are şcoală, nici vreo profesie oarecare; acasă lucra la fermă, aici face diverse munci fără calificare, mai ales grădinărit. La asta se pricepe foarte bine şi sfârşeşte prin a deveni foarte bun în gardening. E înalt, masiv, musculos, brunet închis, dar se tunde periuţă, aproape chel. Să zicem că seamănă oarecum cu Vin Diesel şi The Rock. Nu vorbeşte spaniolă corect, e genul care nici după douăzeci de ani de Spania nu va ști prea bine. Asta nu-l împiedică să fie exploziv în relaţiile cu oamenii, vorbeşte mult, gesticulează, se ajută de mâini pentru a fi înţeles.
E extrem de prietenos, săritor, ajută pe toată lumea şi are încredere în toţi, indiferent de cine şi ce sunt. E veşnicul optimist, obositor chiar cu veselia lui; copilăros, naiv, cu dileme existenţiale bazice, de om simplu şi extrem de bun. Se frământă să le fie bine tuturor şi are mintea doar la familia lui, care a rămas acasă. Şi-i doreşte aproape, se zbate să reuşească şi să-şi facă o viaţă mai bună, totul pentru ei. Genul de om pe care oricine şi-l doreşte vecin, coleg de muncă, prieten, chiar dacă nu ai prea multe subiecte în comun cu el. N-are o minte sclipitoare, dar restul calităţilor o suplinesc pe deplin. Se îmbracă ca un cocalar, pentru că e singurul stil pe care îl ştie, nu pentru că e unul dintre ei. Are pantaloni cargo, animal print, cu buzunare laterale, tricouri mulate şi blugi „pitillo”. E curat, ordonat, disciplinat, cam ca un soldat american.
N-are în el nicio „jmecherie” şi în final, asta e cea mai mare calitate a lui.
Kosta, desenat de Daria
dicționar de buzunar #findelmundo
* pitillo – aici se referă la croiul acela strâmt, mulat pe picior, ca o izmeană de pe vremuri. Sau ca un ițar, ca să nu fiu răutăcioasă.
Juan
E spaniol, născut undeva prin Murcia…whatever. Un personaj insipid şi obositor, pe care oamenii au tendinţa firească să-l ocolească cu amabilitate. Nici gras, nici slab, se îmbracă ca şi cum nu şi-ar mai fi cumpărat haine de vreo douăzeci de ani. Se mişcă nenatural, oarecum afectat de propria lui persoană.
Pare blând, dar e viclean, perfid şi cu un suflet cam ca o zi de noiembrie ceţoasă. E un tip profund nefericit şi în general, nu iubeşte oamenii. Nici nu cred că ştie cum e să iubeşti, dar el crede c-o iubeşte pe Francesca. Un secret de-al lui, printre alte secrete pe care le păstrează cu grijă în sufletul cenuşiu. Frecventează un puticlub, e machist şi meschin. În tot ce face, chiar dacă aparent o face pentru a ajuta pe cineva, îşi urmăreşte de fapt propriul interes. Juan e ca o depresie lungă, netratabilă.
Păr rar, puţină chelie, puţină burtă. Mic de statură, dar masiv şi greoi. Costume din stofă maro, gri închis, negru; cămăşi şifonate la guler, roase şi în culori pale, spălate de vreme. Pulovere scămoşate, haine din vremea lui Pazvanti. N-are NICI MĂCAR o pereche de blugi în garderobă, cam aşa se îmbracă şi cam aşa e!!! Nu-ţi pot da exemple de actori în rolul lui, nu vreau să jignesc pe nimeni.
Arată exact ca un comunist din comitetul central PCR şi ar fi putut fi unul, dacă s-ar fi născut în România.
Juan, desenat de Daria
Miguel
Seamănă cu Hamish Linklater şi cu Pierce Brosnan, o combinaţie dintre ei. Nu e la prima tinereţe, undeva peste 35, sub 40. Brunet (evident), atletic, fără să fie masiv, elegant şi discret. Un tip educat şi din categoria „high society”, cu o parte misterioasă legată de viaţa de noapte despre care ştie puţină lume. Doar până o cunoaşte pe Francesca, de care se îndrăgosteşte aproape fără să vrea. Îi plac călătoriile, face multe, lungi şi în singurătate; pasionat de fotografie, participă la concursuri, câştigă premii. Are un magazin de yachting, trăieşte bine, deşi nu e genul care să arunce cu bani în stânga şi în dreapta. Îi place independenţa, e holtei convins, dar nu genul de filfizon care se afişează mereu cu alte femei. Foarte rezervat, puţin prea serios pentru un tip aşa frumos ca el, pare snob, dar de fapt îşi apără spaţiul privat prin felul de a fi. Să zicem că nimeni nu-l cunoaşte foarte bine, are o carapace care îi dă o aură de mister şi care pare că ascunde ceva. De fapt, nu ascunde nimic, e felul lui de a-şi proteja stilul de viaţă ales. Toate astea până când o cunoaşte pe Francesca, o femeie care aparent nu i se potriveşte absolut deloc, dar care îl cucereşte iremediabil. Chiar o va iubi sincer, iar asta îl transformă, devine mai accesibil, mai permisiv, îşi îngăduie mai des să zâmbească.
Se îmbracă sport-elegant, ştii tu: blugi de marcă, haine de piele, ceasuri, cămăşi fit, pantofi buni, din piele. Nu costume, dar classy, fără ostentaţie, nu are nimic de demonstrat nimănui, o face pentru că poate, pentru că îi plac chestiile de calitate. Are părul mai lung, cam ca în poza lui Pierce (trimisă Dariei spre exemplificare), dar dezordonat cu stil. Nu fumează, nu bea, conduce o maşină bună, are un Harley, un apartament foarte bine aranjat, bani în cont; nu caută să schimbe nimic în viaţa lui perfectă, până la apariţia ei.
Când mă gândesc la el, văd tonuri de gris petrol, era culoarea mea favorită în tinereţe. Nu griul acela rece, plat, ci metal viu, cu luciri şi irizaţii.
Miguel, desenat de Daria – daria.rusu.art
Americanul, bunicul lui Ines
De departe personajul meu favorit!
Cel mai frumos bătrânel ever, cu barbă albă şi păr lung, nici măcar grizonat: alb complet, strălucitor. Seamănă cu Moş Crăciun şi cu Harisson Ford bătrân. Asta bineînţeles când Ines e mare; când ea e copil, e grizonat doar.
De fapt nu e american, e doar un pen name. E spaniol emigrat pentru o perioadă în America, de unde se întoarce cu Nona, cu bani şi cu maşinile care fac istorie. Nu e foarte înalt, nici slab, nici gras, face puţină burtă spre bătrâneţe. Are ochi bleu ciel, aşa ca cerul vara. Mâini muncite, bătătorite, noduroase. E fermier, are vie şi face un brandy pe care îl vinde cui vrea el. Nu oricui. Best brandy in town! Nu visează să se îmbogăţească, se consideră deja bogat pentru că are familia, pe Nona, nepoata pe care o adoră, o masia într-un loc paradisiac. Râde mult, zgomotos, hohotele lui fac pe oricine să zâmbească. E iubit de toată lumea, e admirat şi considerat un model în comunitate. Îşi petrece ziua în aer liber, muncind la fermă, la făbricuţa de brandy, pescuind. Are o mulţime de câini, dar câinii sunt apanajul Nonei: pe ea o iubesc mai mult. Are în garaj un Chevrolet vechi, adus din America, o piesă de colecţie pe care o întreţine în stare perfectă: face parte dintr-un club de colecţionari de maşini de epocă. Are şi o motocicletă cu ataş tot atât de veche, adusă tot de acolo, cu care o plimbă şi pe Ines copil. În hangarul din curtea masiei mai are şi tractorul Ford, devenit între timp şi el piesă de colecţie. Rămâne fidel mărcilor şi cu timpul reînoieşte parcul de maşini cu modele care poartă aceeaşi siglă. E blând, dar autoritar, chiar teritorial cu străinii. Pe Ines o adoră, copila face ce vrea cu el, nu-i rezistă, dă în mintea copiilor în preajma ei. Sentimentele sunt reciproce, pentru Ines e stâlpul de rezistenţă. Se îmbracă în salopete „mono” de fermă, cu bocanci masivi, care au mereu şireturile desfăcute şi uneori poartă o şapcă cu cozoroc pe care scrie Fordson. E veche, pătată, o păstrează din tinereţe, de când a primit-o la achiziţionarea tractorului. La ocazii speciale, poartă pălăria de cowboy adusă din America.
Când mă gândesc la el văd un copac mare, uriaş, situat pe o colină, la umbra căruia toată lumea vrea să se aşeze pentru câteva minute măcar.
dicționar de buzunar #findelmundo
* salopetă mono – salopetă întreagă, cu mâneci
Nona, bunica lui Ines
Are trăsături amerindiene, provine dintr-o familie cu origini mexicane, amestecată cu sânge de apaşi. Un fel de Pocahontas, micuţă, slabă, cu păr extrem de lung, poate până la glezne ar fi, dacă ar lăsa să se vadă. Dar îl poartă mereu strâns, îşi împleteşte coada lungă, extrem de neagră şi o adună colac la ceafă. E personajul meu feminin favorit, aş vrea să fiu Nona când cresc. E un spirit liber, crede în fantasme, în puterea miraculoasă a plantelor şi a naturii. E conectată direct cu Madre Tierra, vorbeşte cu plantele, cu insectele, cu câinii care o urmăresc fascinaţi peste tot. De unde şi părerea că e „rara”, e neînţeleasă în lumea unde o aduce Americanul. Unii se tem de ea, o cred un fel de bruja. Şi chiar e, dar una bună! Pe unde trece ea, plantele cresc uriaşe, înfloresc, rodesc fructe cu arome ameţitoare. E din lumea magică, e din Macondo, a ieşit de acolo printr-un portal magic, ca să-şi protejeze cea mai de preţ avere: familia. Nu-i pasă de nimic material, atâta timp cât ai ei sunt în siguranţă. Are o influenţă covârşitoare asupra lui Ines, care probabil ar fi fost un adult cu mult mai grave probleme de comportament, dacă n-ar fi fost Nona în viaţa ei. Fata o moşteneşte oarecum, are şi ea probleme de relaţionare, frici nespuse; dar faptul că se maturizează alături de Nona, o învaţă să convieţuiască cu fantasmele şi monştrii interiori, o ajută să şi-i facă aliaţi. Un fel de prieteni imaginari, care-i dau puterea să-şi invingă fricile. Dacă bunicul e stâlpul de rezistenţă, Nona e mentorul ei spiritual.
Nona se îmbracă doar în haine pe care şi le coase singură, din materiale naturale. Fuste lungi, negre, largi, bluze cu modele etnice, brâuri brodate; se acoperă de şaluri multicolore şi uneori poartă baticuri înflorate, legate la spate. Când iasă undeva (foarte rar, spre deloc) se îmbracă în ceva ce aduce cu un costum popular mexican, amestecat cu unul amerindian, cam aşa cum sunt cele peruane, extrem de vii şi colorate. Dar ea umblă mai mult prin locuri necălcate, pe poteci bătute cu piciorul, urmată de câinii de la fermă. Adună plante, din care face poţiuni magice pentru oblojirea rănilor fizice şi sufleteşti. Nona e educată, a făcut şcoală şi a studiat, dar undeva în viaţa ei a fost o fisură care a îndepărtat-o de lume şi a ales ca singurii oameni rămaşi pe lume pentru ea să fie Americanul, copiii şi nepoţii ei. Cu ei doar a ales să-şi împartă toate darurile pe care i le face Madre Tierra. Pentru că ea e Madre Tierra, e imaterială, e nesfârşită.
O iubesc pe Nona!
dicționar de buzunar #findelmundo
* bruja – vrăjitoare
Dani
E un român plecat de undeva din România, nu contează de unde. E unul dintre prietenii Francescăi de la #findelmundo. Tânăr, cam 25 de ani, singur. Vine să facă bani, nu ştie exact cum. Vrea să muncească, nu ştie exact ce. Vorbeşte bine engleza, învaţă rapid spaniola şi se adaptează perfect acolo. E isteţ, descurcăreţ, dar în sensul bun al descurcărelii. În timp ce lucrează la bar, descoperă că îi place bartenderismul şi-l studiază pe YouTube. Se angajează la barurile din oraş şi devine celebru, performează prin cluburi, atrage fete, femei, face bani. Câştigă totul prin munca lui, așadar e alegerea lui cum îşi cheltuie banii şi pe ce. E un tip mişto, nu apare mult, nici nu e important cum arată, cum se îmbracă, e la alegerea ta (…Daria). Dar spre finalul povestirii vreau pe el haine de lux, de marcă, le-a câştigat pe merit. Şi o decapotabilă roşie.
Mişu, iubitul Francescăi
E tipul pe care îl întâlneşti oriunde, la oraş, la sat, la noi, la alţii. Totuşi, e român de data asta. Un bărbat frumuşel, care se îmbracă aşa cum vrea nevasta; n-are stil, personalitate, nici bun simţ. Dar face multă gălăgie și e miştocar rău! E genul care face bullying colegilor amărâţi din generală şi de la şcoala profesională pe care o termină; e singurul mod prin care se face remarcat. Apoi îi ia la mişto pe toţi, simţul umorului pe care îl are pe asta se bazează: pe miştocăreală. Cei care-l ascultă râd la glumele lui, dar e un râs fals. Nimeni nu-şi pune mintea cu el, la urma urmei. E însurat, beţiv, face bani din chestii mai degrabă ilegale şi aruncă cu ei în stânga şi-n dreapta, ca să impresioneze. Ca să-şi cumpere locul în lume. Umblă cu teancuri de bani în buzunarul blugilor murdari la buzunare. Plânge când se îmbată, are mustrări de conştiinţă; de fapt, în sinea lui, îşi cunoaşte foarte bine valoarea şi beţia îl ajută s-o și accepte. E un om slab, se teme şi de umbra lui, de fapt. Profită de Francesca, e primul ei iubit, din păcate pentru ea.
Şeful lui Ines
Un tip din acela de la care te aştepţi în orice moment să se scobească în nas, să scoată un muc enorm, pe care să şi-l vâre repede în gură. Cocalar spaniol, că au şi ei destui, se îmbracă la costum, doar că toate par un număr mai mic şi puşcă pe el. Ar vrea să pară stilat, dar e doar patetic în încercări, nimic nu stă bine pe el. Are multe cămăşi roz, că s-au purtat acum vreo doi ani şi a găsit la reduceri. Şi ceasuri false, cumpărate de pe manta emigranţilor pe care îi dispreţuieşte. De statură medie, supraponderal, seamănă izbitor cu un purcel. Săracii purcei!!! Ce mai, urât şi pe dinafară şi pe dinăuntru, e meschin, fals, un mediocru care ştie că nu face doi bani, de fapt. O vinde pe Ines mafiei ruse pentru o iluzie: îşi închipuie că va ajunge cineva, the man in the castle poate! Altfel spus, crede că îl va băga şi pe el cineva în seamă! Pentru că altfel e la fel de important ca mucul pe care tocmai şi l-a mâncat. Nu apare prea mult, e nesemnificativ până şi în poveste! Dar din nefericire, el scrie scenariul lui Ines.
dicționar de buzunar #findelmundo
* manta – pătura
Părinţii lui Ines
Mama – o franţuzoică acră ca o poamă necoaptă, snoabă şi înţepată. Foarte stilată, elegantă, bogată şi plină de fumuri, o persecută pe Ines, care nu e copilul pe care îl visează. Are un mic castel, cu o podgorie celebră şi bani grămadă moşteniţi, dar degeaba: e o tristă şi-o constipată. Norocul face că se ruşinează cu ieşirile isterice ale fetei şi până la urmă o trimite în Spania, la bunici. E un fel de Cruella de Vile.
Tatăl – destul de ok, frumuşel, seamănă puţin cu Americanul, dar e copleşit de nevasta care-l presează, îl împinge de la spate. Norocul e că fiind pasionat de meserie (e oenolog) călătoreşte mult, e mai mult plecat de acasă. Ar fi ok, dacă…Face carieră în meserie, este invitat la conferinţe, e o somitate în domeniu. Practic, după bunici, e una dintre persoanele în care Ines are încredere.
Pepita
E spanioloaică, vecina de pe colină. Apare ocazional, dar merită un portret. Poartă mereu halate de casă şi e obsedată de mâncare. Le dăruieşte caserole, apare cu plase, pungi, basmale legate peste părul rar. E un om bun.