Amores perros

În fiecare an, copiii mei salvează câțiva căței de prin pădurile din zona Buru.

Dacă mergeți des spre munte, ați observat desigur numărul mare al câinilor abandonați care patrulează pe marginea șoselei. De unde apar, de ce nu se responsabilizează nimeni pentru prezența lor? Poate v-ați întrebat și voi, așa ca mine. Asta până am aflat că foarte des, mult prea des, apar pui abandonați în aceeași zonă și nimeni nu este vinovat, cel puțin aparent. Copiii se opresc aproape zilnic cu mașina din drumul lor spre oraș și lasă hrană în puncte strategice, acolo unde știu că nefericiții fără stăpâni din zona Buru se opresc din vagabondajul lor. Este un gest mărunt totuși, având în vedere numărul lor mare, dar este tot ceea ce ei pot face pentru acești nefericiți. Adeseori găsesc în aceste locuri alți pui abandonați, așa cum a fost acum vreo două săptămâni, când au găsit trei pui într-o cutie de carton. Au revenit la ei cu hrană, o cușcă și o pătură, care au dispărut după doar două zile. Oamenii au considerat că pot luat orice din locul în care au lăsat ceva. Copiii s-au supărat, i-au luat acasă, i-au vaccinat și au contactat asociațiile de specialitate. Urmează să fie dați spre adopție în străinătate.

Asta se întâmplă mult prea des, chiar dacă ei nu se opresc la fiecare pui abandonat. Aceștia vor crește printre cei care deja trăiesc prin pădurile din zonă și ne vor face pe noi, în drumurile noastre grăbite, să ne întrebăm poate doar în gând, de ce nu se responsabilizează nimeni de acești câini? Cine ar trebui s-o facă, dacă rândurile lor cresc mereu prin repetate abandonuri? Care asociație, sau instituție ar face față acestui număr mult prea mare de suflete abandonate pe marginea șoselelor? Și dacă aici e doar o variantă la scară redusă a tot ceea ce se întâmplă în restul țării? Cine e de vină, în acest caz?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Post

Mă laud!Mă laud!

Promiteam să revin cu detalii despre munca Dariei. Unii știți, de câteva zile am aniversat 34 de ani de căsnicie. Am primit, printre altele, cadoul de mai jos. Noi, în

VioricaViorica

Viorica era o femeie mică şi plinuţă, cu un păr roşu, vopsit acasă, cu o vopsea ieftină cumpărată de la magazinul din colţ. Avea părul rar şi, imediat după ce